Noutăți

Lichidări stoc

15 Iulie 2024

Am adăugat mai multe produse la lichidare de stoc.

Reducerile aferente sunt de 70%, 80%, sau chiar 90%.

Marfă nouă

18 Martie 2024

Am primit marfă nouă. În mare parte, este vorba de refacerea stocurilor:
* Surse de alimentare
* Drivere motoare pas-cu-pas
* Mecanică GT2
* Cuplaje
* Ventilatoare
* Inserții filetate
* Accelerometre ADXL345

Sunt și câteva produse noi:
* Debavurator
* Ventilatoare radiale (turbină) 3010, 4015

Actualizări software website

7 Martie 2024

Ne dorim să vă informăm că am efectuat actualizări ale software-ului, backend-ului și bazei de date pentru website-ul nostru. Aceste actualizări sunt menite să îmbunătățească experiența dvs. pe site-ul nostru.

În timp ce am făcut tot posibilul să minimizăm impactul acestor actualizări asupra funcționării site-ului, există întotdeauna posibilitatea apariției unor probleme neprevăzute. Dacă întâmpinați dificultăți în utilizarea site-ului sau în plasarea comenzilor, vă rugăm să aveți răbdare și să reîncercați după o scurtă perioadă de timp.

Suntem dedicați în remedierea oricăror probleme cât mai repede posibil. Dacă experimentați în continuare dificultăți, vă rugăm să ne contactați și vom lua măsurile necesare pentru a vă ajuta.

Până în prezent, totul pare să funcționeze bine și suntem încântați să vă oferim o experiență îmbunătățită pe website-ul nostru.

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru continuarea utilizării site-ului nostru.

Problemă tehnică captcha

14 Ianuarie 2024

Vrem să vă informăm că, din păcate, în urma unor actualizări recente, am întâmpinat o problemă tehnică. Imaginile captcha de la formularul nostru de plasare a comenzilor au avut de suferit, făcând temporar imposibilă plasarea de noi comenzi.

🙏 Ne cerem scuze pentru orice inconveniență cauzată și vă mulțumim pentru răbdarea și suportul vostru.

✅ Vestea Bună: Problema a fost deja remediată! Puteți acum să plasați comenzi fără nicio grijă.

Dacă întâmpinați în continuare orice fel de dificultăți sau aveți întrebări, suntem aici pentru voi. Nu ezitați să ne contactați prin email sau telefonic.

Mulțumim pentru înțelegerea și fidelitatea dumneavoastră! Suntem încântați să continuăm să vă oferim cele mai bune servicii și produse.

Black Friday 2023 10 - 17 noiembrie

6 Noiembrie 2023

🌟 Așteptarea s-a încheiat! 🌟

Bucură-te de cele mai mari reduceri ale anului la magazinul nostru online de piese pentru imprimante 3D, cu ocazia Black Friday 2023!

📆 Perioada campaniei: Vineri, 10 noiembrie 2023 - Vineri, 17 noiembrie 2023

Ai ocazia să-ți îmbunătățești atelierul de imprimare 3D cu reduceri uimitoare, cuprinse între 30% și 70%! Dar asta nu e tot - nu doar câteva produse sunt incluse, ci reduceri vor apărea pentru majoritatea produselor noastre. Și ce e și mai bine, aceste reduceri vor continua să strălucească și după terminarea Black Friday, până în perioada sărbătorilor de iarnă.

⚡ Reducerile sunt valabile doar în limita stocului disponibil, deci grăbește-te să-ți achiziționezi piesele preferate!

Nu rata ocazia de a-ți transforma visele 3D în realitate la prețuri incredibile. Indiferent dacă ești un pasionat al imprimării 3D sau un expert, avem ceva special pentru tine.

Așa că pregătește-ți lista de dorințe, fă-ți timp să explorezi ofertele noastre și dă-i drumul creativității tale cu noi!

Spor la cumpărături și sărbători fericite! 🎉🖨️🛒

Marfă nouă

27 Septembrie 2023

Am primit marfă nouă. În mare parte, este vorba de refacerea stocurilor:
* Surse de alimentare
* TMC2209 MKS
* Învelișuri silicon
* Ghidaj MGN12 și patine
* Rulment liniar Igus Drylin 8 mm
* Curele și fulii GT2
* Plăci de suport pentru V-Slot
* Cuplaje
* Lanțuri port-cablu
* PTFE Capricorn 1 m

Sunt și câteva produse noi:
* Sursă Meanwell 12 V
* Clemă prindere curea GT2
* Clemă/menghină fixare geam

Precizie debitare

27 Septembrie 2023

Am modificat precizia debitării la 1 mm pentru toate tipurile de debitare.

Am observat că obținem, dacă debităm atent, precizie și mai bună de 1 mm.

Marfă nouă

2 August 2023

Am refăcut stocurile pentru mai multe produse, printre care se numără următoarele:
* Accelerometru ADXL 345
* BTT TMC2209 V1.3
* Ventilatoare
* Cabluri motor
* Șuruburi de tranziție termică bimetal
* Curele GT2 poliuretan și Gates
* Extruder BMG transparent
* Lanț port-cablu cu interior 10x15mm

Produse noi:
* Baze magnetice pentru suprafețele de printare
* Motoare tip Creality 42-40 de la Lankeda
* Suprafețe PEI netede pe o parte și texturate/"pudrate" pe partea cealaltă (220mm, 235mm, 310mm)

Produsele noi vor apărea pe site peste câteva zile, deoarece trebuie pozate și descrise.

Debitare până la 1000 mm

31 Iulie 2023

Am setat lungimea maximă de debitare la 1000 mm, datorită mai multor cereri venite din partea clienților.

Însă, produsele mai lungi de 470 mm nu pot fi trimise împachetate în cutii, ci vor fi învelite în folie de polietilentă. De asemenea, nu se poate folosi serviciul de livrare Sameday Easybox sau altele asemănătoare pentru aceste lungimi peste 470 mm, deoarece nu încap în dulapuri.

Debitare

4 Mai 2023

Am activat serviciul de debitare pentru barele de inox și profilurile de aluminiu V-Slot. Deocamdată, lungimea minimă de debitat este de 100 mm, iar cea maximă de 470 mm, din considerente ce țin de expedierea coletelor.

Debitarea se face cu ajutorul unei mașini de debitat metal, cu discuri specializate. Suprafețele tăiate nu prezintă bavuri.

Doar unele produse pot fi debitate.

Produsele se adaugă în coș, iar dimensiunile pentru debitare se aleg din pagina coșului, cu ajutorul unui formular special. Cantitatea din coș se actualizează imediat după completarea acestui formular cu dimensiunile de debitare.

Sperăm să vă fie de folos!

Marfă nouă

28 Martie 2023

Am primit marfă nouă. Cele mai interesante produse noi:
* Kit extruder direct Creality Ender 3
* Termistor Mellow 450C
* Rulment F695-2RS

Refăcut stocuri:
* MKS TMC2209
* Ventilatoare
* Cuplaje
* Lanț port-cablu 10x15mm
* Șurub Ender 3 Bimetal

Marfă nouă

13 Ianuarie 2023

Am primit marfă nouă. Cele mai interesante produse noi:
* Panou / Display Ender 3 V1
* Accelerometru ADXL 345
* Hotend Triangle-Lab V6 24V
* Extrudor BMG transparent
* Tub PTFE negru
* Motoare Nema17 cu înălțime mică (17HD23001, LKD-42STH20-1004ASH)
* Rulment sferic GE5C
* Rulment Igus Drylin 8mm
* Cuplaj 5x8 cu inserții plastic
* Suport axă SK8
* Fulie GT2 80 dinți
* Role GT2 interior 3 mm
* Folie autoadezivă PEI
* Inserții filetate M3, M4

Refăcut stocuri:
* BTT TMC2209 V1.3
* Ventilator 3010
* Cablu motor 200 cm
* Folie pat 235 mm
* Kit curățare duze

Black Friday 11 - 18 noiembrie

9 Noiembrie 2022

Vom desfășura o campanie de reduceri Black Friday în perioada vineri 11 noiembrie - vineri 18 noiembrie.

Reducerile aplicate în cadrul acestei campanii Black Friday vor fi între 30% - 70%. Planificăm să activăm reducerile încă de joi seara, 10 noiembrie.

Doar unele categorii de produse vor avea reduceri de Black Friday.

Spor la cumpărături!

Lichidare stoc electronică

3 Noiembrie 2022

Produsele rămase în categoria electronică intră începând de astăzi în lichidare de stoc.

Reducerile aplicate sunt între 70% - 90%.

Mai bine zis, vrem să scăpăm de ele! Așteptăm cu nerăbdare comenzile dvs.!

Reduceri de preț

3 Noiembrie 2022

Avem o veste bună!

Am implementat mecanismul de reduceri de preț și de lichidare stoc. Deci, de acum înainte, vor apărea reduceri pentru numeroase produse.

Site-ul nostru ar trebui să se asigure că reducerile sunt reale, nu fictive, precum se mai practică pe la unele magazine online. Sistemul ia prețul întreg și aplică un procent de reducere, deci nu prea au pe unde să apară discrepanțe.

Pentru produsele cu reduceri, apar procentaje colorate care indică reducerea de preț, iar prețul afișat este înroșit. Prețurile reduse cu 90% apar colorate roz.

Sperăm să vă fie folositoare produsele cu preț redus. Spor la cumpărături!

Dezactivare temporară livrare Fan Courier

26 Octombrie 2022

Vom dezactiva temporar livrarea prin compania de curierat Fan Courier, pe perioada sezonului rece, datorită complicațiilor cu privire la expedierea coletelor.

Rămân disponibile celelalte - Sameday și Cargus prin Packeta, DPD, ridicare de la depozit.

Livrare cu Cargus sau Sameday prin Packeta

14 Octombrie 2022

Am introdus metode noi de livrare cu companiile de curierat Cargus și Sameday prin intermediul platformei Packeta. Acestea au costuri mai mici, deocamdată, decât companiile DPD și FAN, cu care avem contract direct. Acest lucru se întâmplă datorită intermediarului Packeta.

În cazul livrării prin Sameday, este posibilă și livrarea la un automat Easybox, însă acolo nu se pot procesa colete mai mari de 47 cm. Totuși, pentru majoritatea clienților, acest lucru nu este o problemă. Selecția adresei automatului Easybox se face din formularul de comandă.

Sperăm ca totul să funcționeze impecabil în cazul livrărilor cu acest intermediar Packeta!

Costurile în acest moment:
* DPD - 23 RON
* FAN - 24 RON
* Packeta - Cargus - 17 RON
* Packeta - Sameday - 17 RON
* Packeta - Sameday - Easybox - 12 RON

Neconformitate hotend Ender 3 BTT

6 Octombrie 2022

Din nefericire, cu ajutorul clienților, am descoperit o neconformitate în ceea ce privește hotend-ul compatibil pentru Ender 3 de la BigTreeTech. De fapt, în loc să aibă elementul de încălzire de 24 V, cum ar fi trebuit pentru Ender 3, au elementul de 12 V, pentru CR-10. Deci, erau hotend-uri de CR-10, nu de Ender 3. Probabil a fost greșeala furnizorului atunci când ne-a trimis produsele.

Au fost comandate 11 bucăți din acest produs și doar 2 clienți au semnalat problema. Ne cerem scuze pentru neplăceri! Cel mai probabil, după montaj, temperatura se regla instabil și fumegau puțin hotend-urile.

Vă încurajăm să semnalați orice probleme apărute la produsele comandate, ca noi să putem să depistăm și să corectăm greșelile cât mai repede.

Marfă nouă

31 August 2022

Am primit marfă nouă. Produse noi:
* MKS Robin Nano V3.1
* MKS TFT24
* SSR 25DA
* Elemente încălzire, 2m
* Ventilatoare GDSTIME
* Motoare pas-cu-pas LKD (potrivite pentru Voron)
* Extruder Titan Aero all-metal
* Suprafețe magnetice Creality 235*235mm
* Rulmenți cu carcasă KFL08, KP08

Refăcut stocuri:
* Curea Gates
* Sursă Meanwell 24V 350W
* Rulmenți LM8UU, LM8LUU
* Piulițe T pentru V-Slot, M3 și M4
* Colțare și corniere pentru V-Slot

Marfă nouă

3 August 2022

Am primit marfă nouă. Produse noi:
* SKR 3
* SKR Mini E3 V3
* Suprafață PEI texturat (powder PEI)
* Suprafață cu fibră de carbon
* Bază magnetică pentru suprafețele PEI, SSS, fibră de carbon, etc.
* Bumbac pentru izolare termică paturi printare
* Senzor HT-NTC100K lungime 2m
* Cabluri motor lungime 2m
* Fire 2,3,4 pini 70 cm tată-mamă
* Distanțiere noi

Refăcut stocuri:
* Curea GT2 neopren-fibră
* Fulii, role GT2
* Capuri de printare Ender 3 / CR10
* Tub PTFE Capricorn
* Lanțuri port cablu

Marfă nouă - Lankeda

3 August 2022

Am refăcut stocurile pentru multe produse de la Lankeda, dar sunt și produse noi.

Produse noi:
* duze Volcano cu diametre mari (0,8 - 1,2 mm)
* modul amplificator PT100
* distanțiere (obișnuite și excentrice)
* placă gantry, placă pat, placă suport motor, model Openbuilds
* colțar și cornier T, mari, pentru V-Slot
* șaibă precizie și piulițe T pentru V-Slot
* folie pat 220, 235, 310 mm
* piulițe trapezoidale T8, formă cerc

EU Shipping with DPD

25 Iulie 2022

Now it is possible to ship to EU countries with the "DPD Clasic International" shipping method.

We have added the country field in the order placement form, for customers from other EU countries. But, please note, the invoices will be prepared in Romanian.

In case of any issues, please contact us by email.

Thank you!

------------------------------------------------------------------

Ab sofort ist der Lieferung in EU-Länder mit der Lieferung Dienst "DPD Clasic International" möglich.

Für Kunden aus anderen EU-Ländern haben wir das Länderfeld im Bestellformular hinzugefügt. Bitte beachten Sie jedoch, dass die Rechnungen auf Rumänisch erstellt werden.

Bei Problemen kontaktieren Sie uns bitte per E-Mail.

Vielen Dank!

------------------------------------------------------------------

De acum este posibilă livrarea către alte țări UE prin intermediul serviciului de livrare "DPD Clasic International".

Pentru clienții din alte țări UE, am adăugat câmpul de țară în formularul de comandă. Însă, facturile vor fi emise tot în limba română.

În caz de probleme, nu ezitați să ne contactați pe email.

Vă mulțumim!

Redus prețuri drivere TMC

9 Mai 2022

Am observat că prețurile driverelor de motor pas cu pas din gama TMC erau prea mari, așa că le-am redus cu aproximativ 20%. De precizat că aceste drivere fac motoarele silențioase, pe lângă alte abilități. Noile prețuri sunt:

* TMC2130: 26,5 RON
* TMC2208: 35 RON
* TMC2209: 35 RON

Vor mai apărea modificări, ca de obicei, dar mai puțin semnificative.

Marfă nouă - BigTreeTech

11 Noiembrie 2021

Am primit marfă nouă de la furnizorul BigTreeTech, suplimentând stocurile unor produse.

Câteva din produse nu se mai găsesc datorită lipsei de cipuri. Este și cazul driverelor DRV8825. În cazul motoarelor pas-cu-pas mai mari, ne-au fost furnizate unele asemănătoare, în loc de modelul exact cerut.

De asemenea, pregătirile și transportul au durat mai mult.

Avem și câteva produse noi, printre care tub PTFE Capricorn XS, colțare și piulițe T pentru profilele V-Slot, profile V-Slot 2020, patine MGN12H, SD Cloud, afișaj-panou TFT43, modul WiFi pentru SKR, șurub V6 tip bimetal (cupru-titan).

Suspendare temporară livrare cu Fan Courier

11 Noiembrie 2021

Curierii de la Fan Courier iarăși nu vin să ridice coletele noastre. Curierul obișnuit este în concediu (dar și atunci când este la muncă, nu vine întotdeauna), iar cel înlocuitor bifează că nu a găsit expeditorul și nu vine deloc.

În general, ne descurcăm mergând noi după ei, ori ducând coletele la sediul lor, însă pentru o perioadă de mai multe săptămâni, nu mai putem face acest lucru.

Ne pare rău pentru inconveniențe, dar sperăm să putem reactiva acest serviciu cât mai curând.

Mulțumim pentru înțelegere!

Problemă internet 26-27 octombrie

27 Octombrie 2021

Datorită unei probleme tehnice de la furnizorul de internet (ISP), site-ul și email-urile nu au funcționat de pe 26 octombrie ora 16:41 până pe 27 octombrie ora 10:55. Acum problema s-a remediat și totul funcționează bine.

Dacă se mai întâmplă să nu funcționeze site-ul, recomandăm să reîncercați după câteva ore.

În caz de probleme cu durată de rezolvare mai îndelungată, va apărea totuși un mesaj explicativ.

Filamente 3D noi - Norditech

4 August 2021

A apărut un producător român de filamente 3D!

Am primit un număr de filamente PLA noi de la producătorul Norditech de la Baia Mare. Este cel mai bun preț pentru filamentele 3D PLA.

În cazul epuizării stocului, putem reface stocul foarte repede, producătorul fiind din România.

Marfă nouă - BigTreeTech

4 August 2021

Am primit un transport mai mare de marfă de la furnizorul BigTreeTech. Este vorba de imprimante 3D, filamente 3D și piese pentru imprimante 3D.

Imprimante 3D BIQU B1 și BIQU BX.

Produse noi:
* profil aluminiu V-Slot 2040
* motoare Nema17 de mai multe feluri
* suprafețe sticlă
* suprafețe PEI
* plăci încălzire silicon
* ghidaje MGN12 60 cm
* filamente 3D eSUN PLA+
* pat MK2A 300 mm

Refacere stocuri:
* axe M8
* tije T8
* ghidaje MGN12
* tub PTFE
* surse alimentare
* extrudere BMG, Titan
* pat MK3 fără fire

Concediu 11-23 iulie 2021

5 Iulie 2021

Între 11 iulie și 25 iulie 2021 vom fi în concediu. Eventualele comenzi vor fi procesate începând cu ziua de luni, 26 iulie 2021. Va fi afișat un anunț vizibil pe toate paginile din site.

Reducere preț BIQU Magician

30 Iunie 2021

Pentru că imprimantele 3D BIQU Magician nu s-au vândut, am redus prețul la 350 RON. La acest preț, poate este fezabil chiar să fie dezasamblate pentru piese.

Aceste imprimante au avantajul că vin gata asamblate și sunt compacte. Funcționează bine fără reglaje complicate. Au un fel de senzor de presiune pentru calibrare simplă. Nu este necesară nivelare de pat.

Dezavantaje sunt lipsa patului încălzit, sunt greu de reparat sau modificat, iar volumul de printare este mic.

Pot printa doar material PLA.

Sunt o soluție bună pentru printat piese mici în paralel cu imprimantele mai mari care sunt ocupate cu modele mari. Dar pot fi folositoare și în scop educațional, pentru începători.

Marfă nouă - BigTreeTech

11 Iunie 2021

A venit un nou transport cu piese de imprimante 3D de la BigTreeTech/BIQU. Am refăcut stocurile pentru produsele importante, dar sunt și câteva produse noi interesante:

* refăcut stoc SKR E3 Mini V2;
* noua placă de control SKR 2;
* hotend-uri Phaetus Dragonfly;
* drivere closed-loop S42B;
* extrudoare directe H2.

Mai este un transport pe drum, dar va ajunge cu întârziere, abia la sfârșitul lunii iulie, cel mai probabil.

Marfă nouă - Anet

26 Mai 2021

A ajuns o nouă partidă de marfă de la furnizorul Anet. Sunt imprimante 3D noi din seria ET4 și ET5, filamente de la Anet și câteva surse și cabluri.

De data aceasta, costurile au fost mai ridicate, deci suntem nevoiți să stabilim și prețuri mai mari față de toamna trecută.

Marfă nouă - Lankeda

8 Aprilie 2021

A ajuns marfă nouă de la Lankeda. În principal, este vorba de componente pentru hotend-uri / capuri de printare: ventilatoare de multe feluri, tuburi PTFE, conectoare PTFE, elemente/cartușe de încălzire, senzori de temperatură.

Dintre ventilatoare, de remarcat sunt cele de marca Sunon Maglev. 3010, 4010, 5015, turbină 4010 și 5015. Majoritatea sunt disponibile atât în varianta 12 V, cât și în varianta 24 V.

Am suplimentat stocurile pentru produsele deja existente, care au fost mai căutate.

Marfă nouă - Sunlu

16 Martie 2021

Am primit un nou transport de marfă de la Sunlu. Am reîmprospătat stocurile pentru mai multe feluri de filamente, cel mai important fiind Sunlu PLA alb 1 Kg. Există câteva role de PLA 5 Kg alb și negru.

Un produs nou este Sunlu FilaDryer S1, pentru uscarea filamentelor în care a intrat umezeală.

Reparat problemă resetare parolă

15 Martie 2021

Am primit câteva sesizări de la utilizatori cum că nu funcționează sistemul de resetare a parolei. Abia astăzi am descoperit că într-adevăr, chiar există o problemă. De multe ori, nu găseam adresa de email pentru care spuneau utilizatorii că nu funcționează resetarea, ori testam cu adrese proprii de email și vedeam că funcționează.

Problema apărea atunci când adresa de email conținea un caracter "_" (underscore). Acum trebuie să se fi rezolvat.

Dacă tot mai întâmpinați probleme la resetarea parolei, ne puteți trimite email și vom rezolva manual.

Notă: dacă treceți o adresă de email care nu aparține vreunui cont, deși va scrie că a fost trimis email, de fapt nu se trimite nimic, din motive de securitate.

Marfă nouă - BigTreeTech

1 Martie 2021

Am primit marfă nouă de la BigTreeTech/BIQU. În general, am refăcut stocurile produselor care se epuizaseră, dar sunt și câteva produse noi folositoare.

Cele mai importante produse noi sunt suprafețele BIQU SSS (suprafață magnetică), roți pentru ghidaj, SKR 1.4 Turbo și duze din oțel întărit V6, MK8, MK10.

Marfă nouă, filamente AzureFilm

26 Februarie 2021

Am primit filamente noi de la producătorul AzureFilm din Slovenia. Majoritatea filamentelor sunt din material PLA și PETG. DIn punct de vedere estetic și al ambalajului, arată bine. Se încadrează la categoria de prețuri medii, din punctul nostru de vedere. În funcție de cerere, vom mări gama de culori și materiale în viitor.

Rezolvat unele probleme la căutare

27 Ianuarie 2021

Câțiva clienți, IT-ști de profesie, ne-au arătat că nu funcționează bine căutarea în unele cazuri. Existau unele probleme privind uzul diacriticelor, de exemplu dacă se căuta "surub", nu se găseau decât șurubelnițele, și nu apărea nici un șurub de tranziție termică.

Se mai întâmpla să apară în listă produse care aveau stoc epuizat, apoi alte produse intercalate care să fie încă în stoc, și apoi iarăși produse cu stoc epuziat.

Am rezolvat aceste probleme, și acum căutarea ar trebui să funcționeze mai bine.

Mai exista o problemă care se manifesta prin descentrarea pozelor unor articole, care sperăm să nu se mai observe de acum înainte.

Hotend-uri, blocuri, șuruburi Lankeda

26 Ianuarie 2021

Am reușit să adăugăm în site noile produse primite de la Lankeda.

Este vorba de mai multe modele de capuri de printare (hotend), blocuri de încălzire (heatblock), șuruburi de tranziție termică (heatbreak) și învelișuri de silicon pentru blocurile de încălzire.

Cele mai multe sunt de tip V6, MK8 / Ender3 / CR10.

Marfă nouă - BigTreeTech

12 Ianuarie 2021

Am primit marfă nouă de la BigTreeTech. Este vorba de mai multe produse, unele dintre ele produse care nu le aveam înainte.

Am refăcut stocurile pentru mai multe produse de la BigTreeTech, precum fulii, elemente de încălzire, curea GT2, panouri LCD, blocuri de încălzire, ventilatoare, tije.

Produsele noi, mai importante, includ hotend MK8 fără fire, module pentru WiFi sau auto oprire, drivere TMC2226 și S109, rulmenți LM12UU și SC8UU, BL-Touch și smart filament senzor.

Urmează să suplimentăm și mai bine lista de produse, deoarece mai există o serie de produse căutate, pe care încă nu le avem în magazin.

Marfă nouă - Anet

24 Decembrie 2020

Am primit imprimante 3D noi de la Anet, modelele ET4X și ET5.

Modelul Anet ET4X este foarte asemănător cu modelul Anet ET4, însă este mai mult de lucru la asamblare (deși nu este dezasamblată complet) și îi lipsește funcția de autonivelare. Mai este o diferență a culorii, ET4X fiind cu albastru, iar ET4 cu roșu. Prețul imprimantei ET4X este foarte avantajos, față de alte modele.

Imprimanta 3D ET5 este de dimensiuni mai mari (300x300x400 mm spațiu printare). Din fericire, am reușit să o obținem la un preț mai mic față de cele din lotul anterior, deci am putut reduce prețul.

Spor la printat!

Marfă nouă - Sunlu

11 Decembrie 2020

Am primit marfă nouă - filamente 3D de la Sunlu. Astfel, s-au mai refăcut stocurile pentru multe culori de PETG, PLA, PLA+, TPU. Există și câteva filamente tip "curcubeu" (rainbow) disponibile.

Am observat că acum filamentele de material lucios sunt marcate cu PLA+. În trecut, majoritatea erau marcate ca PLA obișnuit.

Marfă nouă - BigTreeTech

14 Noiembrie 2020

Cu o mare întârziere, a ajuns o partidă de marfă de la BigTreeTech, comandată în aprilie. Este vorba de imprimante 3D BIQU B1 și BIQU Magician, filamente 3D și piese pentru imprimante 3D.

Pentru o parte din filamentele 3D, a pătruns aer în punga vidată în timpul transportului, dar au pungi de silica gel înăuntru. Pe acestea le vindem la un preț scăzut.

Am primit multe plăci de bază/control pentru imprimante 3D de tip SKR și MKS, drivere TMC2208, 2209, 2130, afișaje TFT și duze, pe lângă altele.

În timp ce adăugam noile produse, am depistat câteva dintre produsele vechi care aveau un preț prea mare. Pentru acestea, am redus simțitor prețul. Este vorba de câteva produse legate de electronica imprimantei 3D.

Schimbare cont bancar

26 Octombrie 2020

Am schimbat contul bancar de la Garanti Bank cu unul nou, deschis la First Bank. IBAN-ul noului cont este RO08PIRB0300749140001000. Contul bancar vechi va mai fi încă funcțional câteva luni, până când terminăm tranziția către noua bancă.

Marfă nouă - filamente 3D Sunlu

1 Septembrie 2020

Am primit marfă nouă de la furnizorul Sunlu. Este vorba de filamente 3D PLA, PETG, ABS și TPU, culori de bază (cele mai căutate). Prețul materialului granulat PLA a crescut în ultima perioadă de timp (conform spuselor producătorului), dar vom încerca să menținem prețurile în aceeași zonă.

În curând, planificăm să comandăm alte filamente Sunlu, pe mai multe variante de culori, care acum nu mai sunt în stoc. Dar va mai dura alte 3-4 luni să ajungă la noi.

Ieftinire filamente

18 August 2020

Datorită înmulțirii concurenței și a perioadei de concedii, am redus simțitor prețurile filamentelor.

Acum, filamentele Anet PLA 1Kg au prețul 64 RON. Ce a mai rămas din filamentele Sunlu PETG 1Kg au acum prețul de 70 RON.

În viitor, prețurile vor varia, în funcție de situația de pe piață.

Filamente și imprimante 3D Anet

21 Iulie 2020

În sfârșit, am primit noile filamente 3D și imprimante 3D de la Anet.

Imprimantele sunt A8 (kit asamblare), A8 Plus (kit asamblare), ET4 și ET5. A8 Plus și ET5 sunt mai mari. ET4 și ET5 sunt modelele cele mai recente.

Filamentele sunt de câteva culori mai uzuale, dar cele mai multe sunt pentru negru și alb. Prețul lor este ceva mai mic, comparat cu filamentele Sunlu.

Recepție marfă RobotDyn

30 Iunie 2020

Am primit un nou set de marfă de la furnizorul RobotDyn. Am suplimentat stocurile, și am adăugat mai multe produse noi, printre care se numără plăci de dezvoltare BlackPill și pentru MicroPython, câteva feluri noi de module, micro servo SG90, fire jumper, dimmere AC, și altele.

Sperăm să le găsiți folositoare.

Întârzieri aprovizionare marfă nouă

2 Iunie 2020

Se poate observa că s-au epuizat stocurile pentru multe dintre produsele magazinului nostru. Deși am comandat produse înlocuitoare mai devreme, au apărut întârzieri însemnate la furnizori, care au explicat că au avut multe comenzi și a durat mult producția.

Din ultimele informații, putem presupune că au trimis marfa nouă în ultimele zile, sau o vor trimite zilele acestea.

Pentru filamentele Sunlu, sperăm să putem primi ce am comandat acum după aproximativ 2 luni. Pentru piesele de imprimantă 3d și filamente de la alți furnizori, sperăm să primim în aproximativ o lună.

Suspendare livrare Fan Courier

15 Mai 2020

În această perioadă, curierul de la Fan Courier care ar trebui să ridice coletele de la depozitul nostru, este în concediu. Curierul care îi ține locul nu vine să ridice coletele (nu are timp sau trece în sistem "expeditor negăsit"). Din acest motiv, deocamdată suspendăm livrarea cu această companie de curierat.

Vom relua livrarea cu Fan Courier după ce curierul obișnuit se întoarce la lucru, dar nu știm când se va întâmpla aceasta.

Actualizare 15.05.2020: am reactivat livrarea prin Fan Courier

Concediu sărbători 17 - 22 aprilie

15 Aprilie 2020

În perioada 17.04.2020 - 22.04.2020 vom fi în concediu. Eventualele comenzi din această perioadă vor fi procesate începând cu data de 23.04.2020.

Expedieri în perioada stării de urgență

26 Martie 2020

Magazinul online funcționează și în perioada aceasta, cât timp nu apar restricții care să interzică acest lucru.

Am observat că ridicarea coletelor de către curier are loc în jur de ora 11:30, în fiecare zi lucrătoare. Comenzile plasate după ce curierul a ridicat coletele în ziua respectivă vor fi expediate ziua următoare.

Datorită restricțiilor legate de starea de urgență, nu mai putem să ne deplasăm la sediul companiei de curierat pentru a lăsa coletele.

Deci, de obicei, comenzile plasate după orele 11 - 12, vor fi expediate ziua următoare lucrătoare.

Mutare sediu social

13 Martie 2020

Am obținut documentele pentru noul sediu social.

Adresa sediului social este: Pitești, str. Negru Vodă nr. 30B

De asemenea, numărul de înregistrare la Registrul Comerțului (ONRC) s-a schimbat. Noul număr de înregistrare este: J3/397/2020

Probleme temporare de rețea și comunicație (rezolvat)

7 Martie 2020

Din nefericire, în urma mutării au survenit unele probleme tehnice subtile care pun probleme pe partea de rețea și de comunicație a site-ului. Le putem rezolva începând de mâine seară, sâmbătă 07.03.2020.

Am observat următoarele probleme:
1. Site-ul nu funcționează pentru unii utilizatori, dar pentru majoritatea funcționează bine;
2. Câteodată nu se primesc și nu se trimit bine email-urile;
3. La plata cu cardul, site-ul nostru nu vede confirmarea de plată de la Mobilpay, dar noi putem verifica plata direct la Mobilpay și procesăm comanda.

Totuși, dacă plasați o comandă, o vedem bine în sistem.

Ne cerem scuze pentru inconveniențe.

Suntem disponibili la telefon pentru lămuriri sau comenzi, ca de obicei.

Update: Am rezolvat problema - cauza problemei era un router TendaWifi care pierdea unele pachete de date importante din cauza software-ului de proastă calitate. Am eliminat acest aparat și totul funcționează bine.

Filamente 3D - marfă nouă

5 Martie 2020

Am primit marfă nouă de tip filamente pentru imprimanta 3D.

Noutățile includ filamente lucioase precum mătasea ("silk"), filamente din materialul îmbunătățit PLA+, și filamente pe role de 5 Kg.

Acum este stoc suficient de PLA negru, dar am refăcut stocurile pentru majoritatea culorilor.

Mutare server și conexiune internet

28 Februarie 2020

Vom muta serverul de la Sibiu la Pitești pe data de 29.02.2019, sâmbătă. Pe data de 02.03.2019, luni, se va instala conexiunea de internet în noua locație din Pitești. Înseamnă că site-ul nu va fi disponibil în perioada aceasta. Eventualele comenzi plasate până sâmbătă se vor expedia luni, ca de obicei.

În locul site-ului va apărea un anunț similar.

Ne cerem scuze pentru orice inconveniențe.

Vom fi disponibili la telefon pentru clarificări sau pentru a prelua comenzi telefonic.

Îmbunătățiri de performanță

28 Februarie 2020

Am identificat un număr de ineficiențe în funcționarea site-ului, mai ales pe partea afișării listelor de articole, ceea ce duceau la timpi de încărcare mai ridicați (deși nu puneau probleme).

Am îmbunătățit acest aspect și acum site-ul ar trebui să se încarce și mai repede. Mai sunt și alte îmbunătățiri legate de aranjamentul filtrelor și categoriilor care le vom aplica în viitor.

Mutare Sibiu - Pitești (actualizare)

31 Ianuarie 2020

Depozitul și marfa vor fi mutate în orașul Pitești începând cu data de 01.02.2020. Adresa de expediere și adresa de ridicare de la sediu va fi de acolo începând cu această dată. Adresa nouă este: str. Negru Vodă nr. 30 B, Pitești (fosta închisoare a regimului comunist).

Sediul social va rămâne la adresa veche din Sibiu încă câteva săptămâni.

Vom actualiza adresele și la secțiunea Contact îndată ce se vor schimba.

Deoarece mutarea se va face într-o zi de sâmbătă, nu vor apărea întârzieri ori dificultăți în procesarea comenzilor.

Mutare Sibiu - Pitești

13 Ianuarie 2020

Planificăm ca în viitorul apropiat să mutăm firma (inclusiv sediul și depozitul) în orașul Pitești. Vă vom anunța când va începe mutarea și dacă vor fi întreruperi de activitate.

Deocamdată, am eliminat serviciul de livrare AltExpress (DPD), pentru simplificarea activității în vederea mutării. După ce mutarea va fi finalizată, probabil vom adăuga serviciul de livrare DPD (fără intermediar).

Concediu 21.12.2019 - 05.01.2020

18 Decembrie 2019

Dragi clienți,

În perioada Crăciunului și a Anului Nou vom fi în concediu. Eventualele comenzi vor fi procesate - expediate începând cu 06.01.2020.

Vom pune și un avertisment în site începând de vineri dimineață (20.12.2019).

Dacă doriți să comandați un produs care este în stoc limitat (câteva bucăți sau doar una), puteți plasa comandă, iar acesta va fi rezervat pentru dvs. și va dispărea din stocul disponibil. Dar, va fi expediat după ce ne întoarcem din concediu.

Vă urăm sărbători fericite!

Piese imprimante 3D

28 Noiembrie 2019

Am adăugat categoria de piese de imprimante 3D, care conține cele mai uzuale piese folosite pentru imprimantele 3D. Prețurile sunt accesibile, iar standardele de calitate sunt bune. Aceste prime piese provin de la furnizorul BIQU/BigTreeTech.

Piesele sunt organizate și pe subcategorii, dar multe dintre ele nu se potrivesc în vreo subcategorie anume. În viitorul apropiat, vom îmbunătăți categorizarea pieselor.

Ștergerea datelor personale vechi

4 Noiembrie 2019

Luăm în serios gestiunea datelor personale. Am implementat un mecanism prin care se șterg datele de contact pentru comenzile fără utilizator care nu au mai fost modificate de 40 de zile, și ștergerea restului datelor personale pentru aceste comenzi după trecerea a 9 luni.

Am și actualizat Acordul de Utilizare să specifice mai bine ce date se colectează opțional pentru persoanele juridice.

Menționăm că numărul de telefon este obligatoriu pentru comenzile cu livrare prin servicii de curierat, deoarece acestea îl cer - altfel nu avem cum să expediem. În orice caz, se șterge din sistemul nostru după 40 de zile de la ultima modificare a comenzii (de când este finalizată).

Pentru cei care au cont de utilizator, există opțiune pentru ștergerea datelor personale, care se găsește la secțiunea "contul meu".

Prețuri variabile

31 Octombrie 2019

Am implementat un program care modifică automat prețurile produselor în funcție de vânzări. Astfel, prețurile se vor modifica destul de des pentru produsele afectate.

Dacă un produs se vinde bine, programul îi va crește treptat prețul.

Dacă un produs nu se vinde, programul îi va scădea treptat prețul. Totuși, nu îl va putea scădea mai mult decât prețul nostru de achiziție, decât în situații excepționale, deoarece "nu e voie". Dacă observați un produs care vi se pare prea scump, puteți verifica după o perioadă de timp dacă s-a redus prețul.

De menționat este faptul că programul nu utilizează nici un fel de date cu privire la vizitator (client). Folosește doar cantitățile vândute în ultima perioadă de timp. De asemenea, nu se folosesc nici un fel de tertipuri psihologice pentru marketing, precum fac unele magazine online. Scopul programului este să găsească un preț de echilibru între cererea clienților și ceea ce putem oferi.

Dacă observați comportamente neobișnuite legate de prețuri, ne puteți contacta să verificăm situația. Teoretic, prețurile nu ar trebui să varieze mai mult de 1-2% pe săptămână.

Deocamdată, programul este activat pentru filamentele 3D și câteva dintre piesele pentru imprimantele 3D.

Filamente suplimentate

24 Septembrie 2019

Ne bucurăm să vă informăm că ne-a ajuns un nou transport de filamente 3D de la Sunlu. Astfel, am reîmprospătat stocurile pentru multe modele, dar mai ales pentru PLA alb, gri și ABS negru.

În cardul noului lot, ar trebui să fie ordonat și mai bine filamentul pe rolă, conform informațiilor de la producător.

Livrare sâmbăta

29 Iulie 2019

Am adăugat opțiunea de livrare sâmbăta prin intermediul FAN Courier. Costul este mai mare, dar de multe ori este o opțiune utilă. Trebuie să aveți în vedere și faptul că dacă este livrare sâmbăta și comandați vineri în timp util, astfel încât să putem preda coletul la curier, nu înseamnă neapărat că va ajunge sâmbătă. Depinde de performanța celor de la FAN Courier și de localitatea de destinație.

Metoda de livrare se alege după ce se face click pe coș. Costul este afișat pentru fiecare metodă.

Filamente 3D - marfă nouă

9 Mai 2019

Am primit noi filamente 3D, de la același furnizor, Sunlu. Cantitatea în stoc este, în general, mai ridicată, în special pentru cele mai vândute modele.

Acum există o gamă mai variată de culori, care sperăm să fie pe placul dvs.

Am redus prețurile pentru filamentele flexibile TPU.

Micșorat tarife de transport

14 Februarie 2019

Datorită încheierii unor contracte de colaborare cu companiile de curierat, am redus costul transportului.

AltExpress (DPD): de la 20 RON la 18 RON
Fan Courier: de la 25 RON la 19 RON

Costul transportului rămâne fix, indiferent de cantitatea de produse comandate.

Filamente 3D

18 Ianuarie 2019

Am adăugat o gamă variată de filamente 3D de la producătorul Sunlu, care prezintă un raport preț-calitate deosebit de avantajos. Prețurile sunt cele mai mici de pe piață, iar calitatea este foarte bună pentru acest nivel al prețului.

Materialele disponibile sunt PLA (cel mai cunoscut și folosit), ABS (des folosit), PVA, PETG, PCL, TPU (flexibil), ABS conductiv, PC. Există mai multe culori disponibile.

Filamentele nu au bule sau goluri, calitate bună.

Sisteme embedded (înglobate/încorporate)

28 Decembrie 2018

Am adăugat câteva sisteme embedded CubieAIO-A20. Pot fi folosite într-o gamă largă de aplicații, și pot rula Linux sau Android. Se bazează pe filozofia open-source.

Există și un modul LTE/4G compatibil care asigură legătură de date mobilă.

Unelte electronică

13 Decembrie 2018

Am adăugat câteva unelte de bază pentru electronică. Este vorba de letcon-uri cu un raport bun preț-calitate, și de unele accesorii folosite în mod uzual pentru lipirea componentelor electronice.

Primele produse

17 Octombrie 2018

Astăzi am adăugat primele produse pe site. Avem și alte produse în stoc, gata să fie adăugate.

Fiind la începutul funcționării, este posibil să apară unele probleme tehnice. Dacă întâmpinați asemenea probleme, vă rugăm să ne contactați.

Primele produse fac parte din categoria electronicii și sunt deosebit de folositoare pentru începătorii din domeniu.